Recent am avut o discuție cu o antreprenoare care mi-a spus încă din primele minute:
„Nu am bani pentru investiția asta acum.”
Este o afirmație pe care o aud destul de des și, de cele mai multe ori, conversația se oprește aici.
De această dată însă am continuat discuția și am încercat să identificăm problema reală.
După câteva întrebări simple am ajuns la concluzia că problema nu era lipsa bugetului.
Problema era lipsa clienților.
Iar lipsa clienților avea o cauză și mai profundă: lipsa investițiilor în dezvoltarea afacerii.
Mulți antreprenori intră într-un cerc vicios periculos:
- Nu investesc pentru că nu au clienți.
- Nu au clienți pentru că nu investesc.
Între timp, concurența investește în promovare, în imagine, în website-uri profesionale, în reclame și în alte metode prin care se expun lumii intregi.
Rezultatul este previzibil.
Cei care investesc atrag clienți noi și își dezvoltă afacerea.
Cei care așteaptă momentul perfect continuă să aștepte.
Desigur, investiția nu garantează succesul. Dar lipsa totală a investiției garantează aproape întotdeauna stagnarea.
O afacere este asemănătoare unei plante.
Nu poți să îi ceri să crească dacă nu îi oferi apă, lumină și timp.
La fel, nu poți cere unei afaceri să genereze clienți dacă nu investești nimic în ea.
Poate fi un website profesional.
Poate fi promovare.
Poate fi branding.
Poate fi pricing.
Forma investiției diferă de la o afacere la alta, însă principiul rămâne același: pentru a obține rezultate trebuie mai întâi să construiești condițiile necesare pentru apariția lor.
De multe ori, întrebarea corectă nu este:
„De ce nu am bani pentru investiții?”
Ci:
„De ce nu am suficienți clienți?”
Pentru că, în foarte multe cazuri, lipsa bugetului este doar efectul.
Cauza reală este lipsa investițiilor care ar fi putut aduce acei clienți.
Uneori, cea mai scumpă decizie pentru o afacere nu este să investească prea mult.
Este să nu investească deloc.

